Ghid de conversaţie englez Travel Guide
De la Wikitravel
Engleza este cea mai importantă limbă internaţională vorbită in Regatul Unit, Canada, Stalele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă şi alte ţări (ţările africane anglofone, de exemplu).
Gramatica limbii este relativ simplă, şi similară cu multe alte limbi germanice, deşi pronunţia este mai complicată, mai ales pentru vorbitori de limbi romanice, deci şi pentru vorbitorii de limba română.
Cuprins |
Ghid de pronunţie
Pronunţia engleză este în general grea din două motive principale:
- Tinde să fie inconsistentă - aceeaşi literă poate avea mai multe pronunţii
- Accentul englezesc este mai greu de învăţat (pentru că nu există doar unul singur: există accente americane, australiene etc.).
Dar din cauză că limba este totuşi comparativ mai uşoară de învăţat faţă de limbi, şi pentru că este foarte des vorbită ca a doua limbă, este destul de uşor de învăţat pentru turism.
Vocale
Vocalele engleze se pronunţă în diferite feluri, printre care amintim:
- a
- ca şi 'ei' în "grei", ca şi 'ea' în "vrea", ca şi 'a' în "bar"
- e
- ca şi 'i' în "crin" dar mai lung, ca şi 'e' în "tren" dar mai scurt
- i
- ca şi 'ai' în "dai", ca şi 'i' în "bingo"
- o
- ca şi 'ou' în "halou", ca şi 'o' în "pom"
- u
- ca şi 'u' în "tu" dar mai lung, ca şi 'iu' în "ştiu" dar puţin mai lung
- y
- (sfârşit de cuvânt) ca 'i' în "crin" dar mai lung
Consoane
Diftongi uzuali şi ligaturi
- ai
- ca 'ei' în "grei"
- ea
- ca 'i' în "crin" dar mai lung
- ei
- ca 'ei' în "grei"; dupa 'c', ca 'i' în "crin" dar mai lung
- ie
- ca 'i' în "crin" dar mai lung
- oo
- ca şi 'u' în "tu" dar mai lung, ca şi 'â' în "român"
Listă de fraze uzuale
De bază
- Salut. Alo.
- Hello. (he-LOU)
- Bună. (informal)
- Hi. (HAI)
- Ce mai faci? / Ce mai faceţi?
- How are you? (HAU ar IU?)
- Bine, mulţumesc.
- Fine, thanks. (FAIN, tenks)
- Cum te cheamă?
- What's your name? (Uaţ ior NEIM?)
- Numele meu este ______ .
- My name is ______ . (Mai NEIM iz _____ .)
- Încântat de cunoştiinţă.
- Pleased to meet you. (PLIIZD tu miit iu)
- Te rog / Vă rog.
- Please. (PLIIZ)
- Mulţumesc.
- Thanks. (TENKS)
- Cu plăcere.
- With pleasure. (Wit PLE-jăr)
- Da.
- Yes. (IES)
- Nu.
- No. (NOU)
- Scuză-mă / Scuzaţi-mă. (captarea atenţiei)
- Excuse me. (Ex-CHIUZ mii)
- Scuză-mă / Scuzaţi-mă. (pardon)
- Sorry. (SORI)
- Îmi pare rău.
- I'm sorry. (Aim SORI.)
- La revedere
- Good bye. (Gud BAI.)
- Pa (informal)
- Bye. (BAI)
- Nu vorbesc [bine] inglez.
- I don't speak English [well]. (AI dount SPIC ingliş WEL)
- Vorbiţi româna?
- Do you speak Romanian? (Du YU spic ru-MEI-ni-ăn?)
- Vorbeşte cineva de aici româna?
- Does anyone here speak Romanian? (DAZ eny-uan HIR spic ru-MEI-ni-ăn?)
- Vorbiţi francez?
- Do you speak French? (Du YU spic FRENCH?)
- Vorbeşte cineva de aici franceză?
- Does anyone here speak French? (DAZ eny-uan HIR spic FRENCH?)
- Ajutor!
- Help! (HELP!)
- Bună dimineaţa.
- Good morning. (GUD MOR-ning.)
- Bună seara.
- Good evening. (GUD IV-ning.)
- Noapte bună.
- Good night. (GUD nait.)
- Nu înţeleg.
- I don't understand. (AI dount andăr-stend)
- Unde este baia?
- Where is the bathroom? (WER is dă bat-rum?)
Probleme
- Lasă-mă în pace.
- Leave me alone. (liv mi ăLOUN)
- Nu mă atinge / atingeţi!
- Don't touch me! (dont taci mi!)
- Chem poliţia.
- I'll call the police. (ail col dă păuLIS)
- Poliţia!
- Police! (păuLIS!)
- Stai! Hoţ!
- Stop! Thief! (stop! siif!)
- Am nevoie de ajutor.
- I need help. (ai nid help)
- Este o urgenţă.
- It's an emergency. (iţ ăn iMĂRgeănsi)
- M-am pierdut...
- I'm lost... (aim lost)
- Mi-am pierdut bagajele.
- I've lost my luggage. (aiv lost mai LAghigi)
- Mi-am pierdut portmoneul.
- I've lost my wallet. (aiv lost mai UAlet)
- Sunt bolnav.
- I'm ill. (aim il)
- Sunt rănit.
- I'm hurt. (aim hărt)
- Am nevoie de un doctor.
- I need a doctor. (ai nid ă DACtăr)
- Pot să folosesc telefonul tău / dvs.?
- Can I use your phone? (chen ai iuz ior foun?)
Numere
- 1
- one (uan)
- 2
- two (tuu)
- 3
- three (sri)
- 4
- four (for)
- 5
- five (FAiv)
- 6
- six (SIcs)
- 7
- seven (SEvăn)
- 8
- eight (eit)
- 9
- nine (NAin)
- 10
- ten (ten)
- 11
- eleven (iLEVăn)
- 12
- twelve (tuelv)
- 13
- thirteen (sirTIN)
- 14
- fourteen (forTIN)
- 15
- fifteen (fifTIN)
- 16
- sixteen (sicsTIN)
- 17
- seventeen (sevănTIN)
- 18
- eighteen (eiTIN)
- 19
- nineteen (naiTIN)
- 20
- twenty (TUENti)
- 21
- twenty-one
- 22
- twenty-two
- 23
- twenty-three
- 30
- thirty (SĂrti)
- 40
- forty (FOrti)
- 50
- fifty (FIfti)
- 60
- sixty (SIcsti)
- 70
- seventy (SEvănti)
- 80
- eighty (EIti)
- 90
- ninety (NAINti)
- 100
- a hundred (ă HANdrid) sau one hundred (uan HANdrid)
- 200
- two hundred
- 300
- three hundred
- 1000
- a thousand (ă SAUzănd) sau one thousand (uan SAUzănd)
- 2000
- two thousand
- 1.000.000
- a million (ă MIliăn) sau one million (uan MIliăn)
- 1.000.000.000
- a billion (ă BIliăn) sau one billion (uan BIliăn)
- 1.000.000.000.000
- a trillion (ă TRIliăn) sau one trillion (TRIliăn)
- numărul _____ (tren, autobuz, etc.)
- Number _____ (NAMbăr)
- jumătate
- half (haf)
- jumătatea
- half (haf)
- mai puţin
- less (les)
- mai mult
- more (mor)
- ATENŢIE!
- În română un miliard este 1.000.000.000 şi un biliard este 1.000.000.000.000!
Timp
- acum
- now (NAU)
- mai târziu
- later (LEI-tăr)
- înainte
- before, earlier (BI-for, ĂR-liăr)
- dimineaţă
- morning (MO-ning)
- dimineaţa
- in the morning (in dă MO-ning)
- mâine dimineaţă
- tomorrow morning (tu-morou MO-ning)
- după-amiază
- afternoon (aftă-NUN)
- după-amiaza
- in the afternoon (in dă aftă-NUN)
- seară
- evening (ivning)
- seara
- in the evening (in dă ivning)
- noapte
- night (nait)
- noaptea
- at night (et nait)
Ceasul
- ora unu
- one o'clock (uan ă-cloc) sau one A.M. (uan EI.EM.)
- ora două
- two o'clock (tu ă-cloc) sau two A.M. (tu EI.EM.)
- prânz
- twelve o'clock (tuelv ă-cloc) sau noon (nuun)
- ora treisprezece
- one o'clock (uan ă-cloc) sau one P.M. (uan PI.EM.)
- ora paisprezece
- two o'clock (tu ă-cloc) sau two P.M. (tu PI.EM.)
- miez de nopţii
- twelve o'clock (tuelv ă-cloc) sau midnight (mid-NAIT)
Durată
- _____ minut(e)
- _____ minute(s) (_____ minăt (minăţ))
- _____ oră(ore)
- _____ hour(s) (______ auăr(s))
- _____ zi(le)
- _____ day(s) (______ dei(z))
- _____ săptămână(săptămâni)
- _____ week(s) (_____ wiik(s))
- _____ lună(luni)
- _____ month(s) (______ mant (manţ))
- _____ an(i)
- _____ year(s) (yir(s))
Zile
- astăzi
- today (tu-DEI)
- ieri
- yesterday (yes-tăr-DEI)
- mâine
- tomorrow (tu-MOR-ou)
- săptămâna aceasta
- this week (DIS wiik)
- ultima săptămână
- last week (LAST wiik)
- săptămâna următoare
- next week (NEXT wiik)
- Luni
- Monday (MAN-dei)
- Marţi
- Tuesday (TIUZ-dei)
- Miercuri
- Wednesday (UENS-dei)
- Joi
- Thursday (TĂRS-dei)
- Vineri
- Friday (FRAI-dei)
- Sâmbătă
- Saturday (SATĂR-dei)
- Duminică
- Sunday (SAN-dei)
Luni
- Ianuarie
- January (GIA-nu-ări)
- Februarie
- February (FEB-ru-ări)
- Martie
- March (MARCH)
- Aprilie
- April (EI-pril)
- Mai
- May (MEI)
- Iunie
- June (JUN)
- Iulie
- July (JĂLAI)
- August
- August (O-găst)
- Septembrie
- September (sep-TEM-bă)
- Octombrie
- October (oc-TOBĂ)
- Noiembrie
- November (no-VEMBĂ)
- Decembrie
- December (de-SEMBĂ)
Scrierea ceasului şi a datei
În Regatul Unit, data şi ceasul se scriu exact în aceaşi formă ca şi în română, lucru care se întâmplă şi în multe alte ţări europene. De exemplu, data şi timpul se scrie:
- 14 Jul 2004, 06:30
- 24 Aug 2004, 15:30
În SUA, data şi ceasul în alt stil:
- July 14, 2004, 6:30 am
- Aug 24, 2004, 3:30 pm
Culori
- negru
- black (blec)
- alb
- white (uait)
- gri
- (În Regatul Unit) grey (grei), (În SUA) gray (grei)
- roşu
- red (red)
- albastru
- blue (blu)
- galben
- yellow (ielou)
- verde
- green (grin)
- portocaliu
- orange (oringi)
- roz
- pink (pinc)
- maro
- brown (braun)
Transport
Frazele sub linia asta sunt traduse în engleză dar nu au indicaţii de pronunţie
Phrases translated, but a native English speaker should do the pronunciations.
Autobuz şi tren
- Cât costă biletul spre _____? (autobuz, tren)
- How much is a ticket to _____? (Hau maci is ă ticăt tu)
- Un bilet până la _______, vă rog.
- A ticket to ______, please. (Ă ticăt tu, ____, pliz )
- Unde merge acest tren/autobuz?
- Where does this train/bus go? (wer dăz sis TREN/BĂS gou)
- Unde este trenul/autobuzul spre _____?
- Where is the train/bus to ______? (wer is dă tren/băs tu)
- Opreşte acest tren/autobuz în _____?
- Does this train/bus stop in _____? (dăz sis tren/băs stap in _____)
- Când pleacă acest tren/autobuz la _____?
- When does this train/bus depart to _____? (wen dăz sis tren/băs depat tu _____)
- La ce oră ajunge acest tren/autobuz în _____?
- When does this train/bus arrive in _____? (wen dăz sis tren/băs araiv in _____)
Direcţii
- Cum ajung la _____ ?
- How do I get to _____ ? (hau du ai get tu _____)
- ...gară?
- (în Regatul Unit)...the railway station? (în SUA) ...the train station? ( ) sau ...the railroad station? ( )
- ...staţia de autobuz?
- ...the bus station? ( )
- ...aeroport?
- ...the airport? ( )
- ...centru?
- (În Regatul Unit) ...the city centre? ( ) în SUA downtown? ( )
- ...căminul pentru tineri?
- ...a youth hostel ( )
- ...hotelul _____ ?
- ... the _____ Hotel? ( )
- ...consulatul român/moldovean?
- ...the Romanian/Moldovan consulate? ( )
- ...ambasada român/moldovean?
- ...the Romanian/Moldovan embassy? ( )
- Unde se află multe...
- Where would I find a lot of... ( )
- ...hoteluri?
- ...hotels? ( )
- ...restaurante?
- ...restaurants? ( )
- ...cluburi de noapte?
- ...nightclubs / bars / dance clubs? ( )
- ...cluburi?
- ...bars? ( )
- ...atracţii turistice?
- ...tourist attractions? (turist ătracşăns)
- Poţi / Puteţi să-mi arătaţi pe hartă
- Can you show me on the map? (can eu şo mi an de map)
- stradă
- street (strit)
- La stânga.
- On the left. (an de left)
- La dreapta.
- On the right. (an de rait)
- La stânga.
- Turn left. ( ) sau Go left. ( ) sau Take a left. ( )
- La dreapta.
- Turn right. ( ) sau Go right. ( ) sau Take a right. ( )
- stânga
- left (left)
- dreapta
- right (rait)
- înainte
- straight ahead (stret ahed)
- spre _____
- towards (the) _____ (tuăds (dă))
- după _____
- past (the) _____ (past (dă))
- înainte de _____
- before (the) _____ (bifor (dă))
- Atenţie la _____.
- Look out for (the) _____ (luk aut for (dă)) sau Watch out for _____ (oaci aut for)
- intersecţie
- crossing ( ) sau intersection ( ) sau crossroads ( )
- nord
- north ( )
- sud
- south ( )
- est
- east ( )
- vest
- west ( )
- în sus
- downhill ( )
- în jos
- uphill ( )
Taxi
- Taxi!
- Taxi! (Texi!)
- Duceţi-mă la _____, vă rog.
- Please take me to _____. ( )
- Cât costă până la _____?
- How much does it cost to get to _____? ( )
- Duceţi-mă acolo, vă rog.
- Please take me there. ( )
Gazdă
Bani
Mâncare
- O masă pentru o persoană/doi oameni, vă rog.
- Table for two, please (X)
- Pot să văd meniul, vă rog?
- Could I please see the menu? (X)
- Aveţi o specialitate a casei?
- Do you have a house special? (X)
- Există o specialitate locală?
- Is there a local specialty? (X)
- Sunt vegetarian.
- I'm a vegetarian (X)
- Nu mănânc porc.
- I don't eat pork. (X)
- Nu mănânc decât cuşer.
- I only eat kosher. (X)
- Puteţi să îl/o faceţi mai puţin gras(ă)?
- Could you please make it with less fat (less greasy)? (X)
- meniul zilei
- Today's menu (X)
- a la carte
- a la carte (X)
- mic-dejun
- breakfast (X)
- pachet
- pack (X)
- cafea
- coffee (X)
- mâncare de prânz
- lunch (X)
- Aş vrea _____.
- I'd like _____ (X)
- Vreau de mâncare cu ____
- I want a dish with (X)
- pui
- chicken (CIcăn)
- carne de vită
- beef (biif)
- peşte
- fish (X)
- porc
- pork (porc)
- viţel
- veal (viil)
- vânat
- venison (VEnisăn)
- şuncă
- ham (X)
- crenvuşti
- sausage (X)
- brânză
- cheese (X)
- ouă
- eggs (X)
- salată
- salad (X)
- legume (proaspete)
- fresh vegetables (X)
- fructe (proaspete)
- fresh fruits (X)
- pâine
- bread (X)
- pâine prăjită
- toast (X)
- găluşte
- X (X)
- orez
- rice (X)
- fasole
- beans (X)
- Îmi aduceţi, vă rog, un pahar de _____?
- Could you please bring me a glass of (X)
- Îmi aduceţi, vă rog, o cană cu _____?
- Could you please bring me a cup of (X)
- Îmi aduceţi, vă rog, o sticlă de _____?
- Could you please bring me a bottle of (X)
- cafea
- coffee (X)
- ceai
- tea (X)
- suc
- juice (X)
- apă minerală
- mineral water (X)
- apă (plată)
- water (X)
- bere
- beer (X)
- vin roşu/alb
- red wine/white (X)
- Îmi daţi puţin(ă) _____?
- X (X)
- sare
- X (X)
- piper
- X (X)
- unt
- X (X)
- Mă scuzaţi, ospătar! (captarea atenţiei chelnerilor)
- X (X)
- Am terminat.
- X (X)
- A fost delicios.
- X (X)
- Vă rog luaţi farfuriile.
- X (X)
- Nota, vă rog.
- X (X)
Baruri
- Serviţi alcool?
- X (X)
- Este cu servire la masă?
- X (X)
- O bere/două beri, vă rog.
- X (X)
- Un pahar de vin roşu/alb, vă rog.
- X (X)
- Un sfert/O optime de vin roşu, vă rog.
- X (X)
- O bere mică/mare, vă rog
- X (X)
- La jumătate, vă rog. (o halbă de bere)
- X (X)
- O sticlă, vă rog.
- X (X)
- Un cola cu rom, vă rog.
- X (X)
- whiskey
- X (X)
- vodka
- X (X)
- rom
- X (X)
- apă
- X (X)
- suc de club
- X (X)
- apă donică
- X (X)
- suc de portocale
- X (X)
- Cola (suc)
- X (X)
- Aveţi cumva ceva gustări?
- X (X)
- Încă unul(m)/una(f), vă rog.
- X (X)
- Încă un rând, vă rog.
- X (X)
- Când se închide?
- X (X)
Cumpărături
- Aveţi aşa ceva, mărimea mea?
- Do you have something like this size? (X)
- Cât costă?
- How much? (X)
- E prea scump.
- X (It is too expensive)
- Acceptaţi _____?
- Do you accept ______? (X)
- scump
- X (expensive)
- ieftin
- X (cheep)
- Nu-mi permit.
- X (X)
- Nu-l/N-o vreau.
- I don't want it. (X)
- Ştiu că acesta nu este preţul normal.
- X (X)
- Mă înşelaţi.
- X (X)
- Nu mă interesează.
- X (X)
- OK, îl/o iau.
- Ok, I take it. (X)
- Îmi daţi o pungă?
- X (X)
- Expediaţi (în străinătate)?
- X (X)
- Am nevoie de ...
- I need a ... (X)
- ...pastă de dinţi.
- X (X)
- ...o periuţă de dinţi.
- X (X)
- ...tampoane.
- X (X)
- ...săpun.
- X (X)
- ...şampon.
- X (X)
- ...ceva pentru dureri. (ex. aspirină sau nurofen)
- X (X)
- ...ceva pentru răceală.
- X (X)
- ...tablete pentru stomac.
- X (X)
- ...un brici.
- X (X)
- ...o lamă. (de ras)
- X (X)
- ...o umbrelă.
- X (X)
- ...loţiune de plajă.
- X (X)
- ...o vedere.
- X (X)
- ...timbre.
- X (X)
- ...baterii.
- X (X)
- ...hârtie pentru scris.
- X (X)
- ...un pix.
- X (X)
- ...cărţi în română.
- X (X)
- ...reviste în română.
- X (X)
- ...un ziar în română.
- X (X)
- ...un dicţionar român-german.
- X (X)
Maşini
- Vreau să închiriez o maşină.
- I want to rent a car. (X)
- Primesc asigurare?
- X (X)
- stop (semn de circulaţie)
- X (X)
- sens unic
- X (X)
- a da prioritate
- X X)
- parcarea interzisă
- X (X)
- limită de viteză
- X (X)
- benzinărie
- X (X)
- benzină
- X (X)
- motorină
- X (X)
Autoritate
- N-am făcut nimic.
- I haven't done anything. (ai ha)
- A fost o neînţelegere.
- It was a misunderstanding. (X)
- Unde mă duceţi?
- Where are you taking me? (X)
- Sunt arestat?
- Am I under arrest? (X)
- Sunt un cetăţean român/moldovean.
- I am a Romanian/Moldovan citizen. (X)
- Vreau să vorbesc cu ambasada/consulatul român/moldovean.
- I want to talk to the Romanian/Moldovan embassy/consulate. (X)
- Vreau să consult un avocat.
- I want to talk to a lawyer. (X)
- Pot doar să plătesc o amendă acum?
- Can I just pay a fine now? (X)